Despre mine

Fotografia mea
Oradea, Bihor, Romania
Eu sunt eu si nu mai pot fi doua persoane la fel...

vineri, aprilie 23, 2010

negru si alb - legatura dintre noi si ei

Plecarea
dimineata, nimic nu misuna pe strada decat doi soareci pierduti de casa, aflati in misiunea imposibila de a-si gasi ceva de mancare. unul dintre ei are o blana gri iar celalalt e negru ca si humusul cel mai bun. in alergarea lor firava cu opriri din moment in moment, ca si acela cand au trecut strada clipa in care instinctul de animal de oras a intrat in acctiune, cei doi asigurandu-se sa nu ii surprinda vreo masina.
asa, alergand ei, cel gri mai ramane din cand in cand in spatele celui negru, respira mai greu si nu prea se simte bine. soarecele negru e un voinic si nu concepe ca cel gri sa ii stea in spinare. misiunea lui e prea importanta pentru el. viata in cuib e destul de grea si ca sa supravietuiesti trebuie sa dai cel mai bun din tine, fu vorba de ocara adresata partenerului sau ce se contopeste cu asfaltul.
soarecele gri nu mai poate atata drum batut pentru niste mancare il facu si mai infometat si mai nervos si mai lipsit de viata. deznadejdea l-a cuprins, era doborat de propria-i convingere ca nu-i bun de nimic.
putin mai la dreapta pozitiei lor de pe trotuarul pavat statea un cos de gunoi rasturnat ce nu fusese golit de cei de la regia de curatenie a orasului. soarecele negru vru sa il lase pe cel gri singurel dar desi era un brav in toata puterea cuvantului nu il lasa inima ca sa il lase singur pe acesta.
sobolanul negru cazu pe ganduri, creierul sau de mamifer era invadat de diferite rezolvari ale problemei...si dintr-o data becul primi curent. apuca cu dinti coada sobolanului alb si incepu sa il traga pe acesta spre cosul rasturnat in spernata ca va reusi sa ii gaseasca ceva de mancare si acestuia ca sa ii dea putere sa revina la cuib. zorile de zi se revarsau peste strada cu pricina si agitatia orasului avea sa ii cuprinda pe cei doi intr-un vacarm de dute-vino.
incerca cat incerca sa il aduca mai aproape de cosul rasturnat pe sobolanul alb dar intr-un rastimp incercarea sa esua. din pacate pentru sobolanul alb zilele sale pe aceasta mica planeta albastra din calea lactee erau numarate. s-a dat ultimile suflari in mijlocul trotuarului prafuit. sobolanul negru a inteles pierderea dar si clipele sale erau numarate daca nu reusa sa infulece ceva de prin cos inainte ca soarele sa isi faca aparitia pe cer.
agitatia de pe sosea si de pe trotuare era din ce in ce mai mare, primele raze de soare erau vizibile printre blocurile ce pazeau strada ca niste strajeri demni de o cetate medievala.
mai erau secunde pana la intalnirea dintre soare si sobolanul negru, acesta din moment in moment arunca cate-o privire catre cer, inghitind pe nesaturate mancare nemestecata, totul intr-o lupta contra cronometru.
nimic nu mai conteaza cand lupti pentru viata ta, nici ca in urma cu ceva minute ti-ai pierdut tovarasul de-o viata.
sobolanul negru fugi impreuna cu primele intrezarariri ale razelor de soare peste cosul de gunoi rasturnat.
victorie.

Intalnirea
era ora 7 dimineata si eu ma indreptam inspre casa. ma jucam cu brelocul de la chei ce le tot invarteam in mana din secunda in secunda. eram concentrar asupra tigari pe care o tineam in mana dreapta si din care trageam fum dupa fum. nu eram grabit ci eram la granita dintre graba si relaxare. am trecut strada pe trecerea de pietoni ce se intindea pe toata intersectia. priveam in toate directiile, savurand graba unor humanoizi netrebnici ce nu se gandeau la detalii, doar la imaginea de ansamblu. radeam in sinea mea de ei si aveam un zambet larg pe fata proaspta spalata de apa de la robinetul din baia mea primitoare. nimic nu imi prevestea vreo nenorocire.
in clipa in care am vrut sa arunc tigara, m-am decis sa caut un cos de gunoi sa pot sa o sting de partea metalica si sa ma fac macar o data civilizat. am zarit la vreo 2 metri de mine cosul cu pricina dar din pacate ajunsese la el ianitea mea niste netrebnici vandali ce l-au facut una cu pamantul. nu bine am facut un pas ca am simtit ceva moale sub pantoful meu sport. pana sa ma dezmeticesc mi-am dat seama ca mi-am lasat toata greutate asupra acelui obiect moale. cand mi-am aruncat privirea asupra lui, am zarit trupul unui sobolan alb cu o blanita ca de catifea, si spre uimirea mea era foarte curat. prin creier mi-a trecut un gand fulgerator, profanasem cadavrul unui cetatean al terei. era primul meu atentat impotriva unui cetatean al terrei. mai sa fie.
mi-am cerut sucuzele de rigoare divinitati ce guverneaza toate vietatile si am facut doi pasi mai in spate. am inceput sa am sentimente de mila fata de aceea fiinta si m-am intristat. din bucuria zorilor de zi nu mai ramase nimic, fusese inlocuita cu tristete.
mi-am plecat capul si am pornit cu pasi marunti inapoi pe drumul meu. ma tot gandeam daca si mici nostri concitadini au vre-un gand in mometul in care isi lasa trupul fara viata pe suprafata acestei planete.
nimic nu s-a schimbat in spiritul strazi, decat in spiritul meu. eram marcat de sobolanul alb.

Niciun comentariu: