Despre mine

Fotografia mea
Oradea, Bihor, Romania
Eu sunt eu si nu mai pot fi doua persoane la fel...

vineri, decembrie 04, 2009

simt ca mor sub presiunea norilor

daca vremea de afara persita pot sa spun ca sunt afectat atat psihic cat si emotional de ea. nu stiu de ce asta dimineata cand totul parea sa fie cat de cat ok, lumea mea s-a intors pe dos,oare intrebarea asta stupida, de ce ma afecteaza timpul?, e una buna sau nu imi aduce o gramda de ganduri pe suprafata neuronala. nu ma simt deloc liber in gandire, parca m-as agata de ceva, poate de trecut sau poate de ceva peste care nu am reusit sa trec in totalitate. gandurile diminetii acesteia mi s-au indreptat spre orasul natal, loc inspre care ma indrept acum, cand scriu aceste randuri inevitabile...dorinta de a scrie m-a prins pe drumul parcurs dinspre adresa mea actuala pana in statia de tramvai. oare timpul de cacat, si norii lui intunecati ma fac sa ma simt asa de pierdut in lumea asta agitata si plina de atata stres... simt agitatia lumii si pulsul ei salbatic cum imi alearga prin sistem, incerc sa nu ma supun regulilor ei tampite, dar nu stiu de ce nu ma lasa sa trec dincolo de bariera timpului aferent acestor imagini. senzatia ca ma asteapta o moarte dureroasa imi lasa asta dimineata un gust amar in gura, sau poate e doar gustul lasat de cei doi ciorchini de struguri negrii mancati pe stomacul gol la ora la care altii se gandesc la ce fel de mancarurii vor avea pentru acesta amiaza. lipsa oricarei daruiri din dimineata asta fata de unele lucruri explica momentul in care mi-am pierdut orice interes spre a mai ma trezi cu fata spre geam si sa sper ca ziua de azi va fi mai diferita. dar printre toate lucrurile care mi s-au intamplat asta dimineata, gandul ca cineva drag mie s-ar putea simti ofensata fata de modul meu de a vorbi, ma tot disturba in continuu. poate daca m-as simti altfel nu as mai avea starea asta de ananghie. oare ma poate salva cineva din situatia de fata. poate ca da...poate ca ingerul meu salvator, e domnisoara cu ochii mari de culoarea intunericului in care ma aflu momentan si poate ca doar pletele ei carliontate si pline de pofta de viata...imi vor reda candva pofta mea de a trai. pur si simplu... fractiunile de secunda din momentul in care incep sa imi inund gandurile cu imaginea ei ma simt mai liber, nu asa de incastat in mine. simt ca ma scufund in automarirea mea. oare merita osteneala asta ca totul sa se naruiasaca in momentul in care cineva va zice minti, si sufletului meu: e timpul sa vii! dar niciodata nu voi stii asta cu vreo precizie atomica. decat in secundele ce vor fi date inaintea timpilor finali. ei, si ce daca lume asta se sfarseste in imaginatia unui regizor hollywoodian, ea s-a sfarsit de mult in imaginatia mea... nu mai are continuitatea de care dadea dovada acum ceva timp... cand totul era foarte roz.... parca eram un manechin plin de momentele de glorie... parca purtam rozul la ordinea zilei... iar negrul in combinate cu rosu era de negasit.... imbracmintea mea ce o port acum pe dinauntrul gloriei cazute sta sa isi aminteasca zilele ce au fost, poate vor mai fi, dar nu in aceasta viata.
mai sigura si mai vioaie e momentul in care am inceput sa port negru...parca mi-a dat viata, parca mi-a spus ca am sa fiu mai vanjos si mai distructiv decat altcineva de pe suprafata pamantului. dar lumea in care traiesc nu imi da sansa nici pentu a imi admira clipa de glorie...
ma scufunda in insensibilul cotidian si ma arunca in dominarea totala pe care toti o simtitm cand nu mai avem nici un vis de implinit, nici o speranta de adulat. oare totul se termina cand modul de a gandi sau de a actiona nu ne mai caracterizeaza persoana? sau in acel moment nu cufundam in condamnarea primimita la nasterea noastra in aceasta lumea care se pierde pur si simplu in nesimtire, idiotenie si lipsa totala de umanitate...
tot ce rasa asta propaga in urma ei si in fata ei, e distrugere, moarte si multa multa speranta pentru nimic. oare se lasa totul pe ultima clipa. oare va disparea viata o data cu uimirea celorlalti membri ai rasei fara vlaga mentala. m-am schimbat, ma situez pe o scala noua, sunt intr-o noua adiere de vant care poate ma va duce intr-o lumea plina de extreme si singuratati. azi a mai trecut o speranta pentru mine, si pentru cea ce ma reprezenta...oare s-a terminat totul, sau diabia acum incepe cea mai mare batalie pentru supravietuirea eului care fiecare persoana il schimba odata cu momentul in care isi schimba personaliatate si prefixul anilor mentali...

Niciun comentariu: