Despre mine

Fotografia mea
Oradea, Bihor, Romania
Eu sunt eu si nu mai pot fi doua persoane la fel...

vineri, decembrie 19, 2008

Zbora romanule zboara

dupa o lunga asteptare in aeroport mi a venit vremea sa ma duc sa stau la rand pentru imbarcare o coada in zig zag in sala mare a aerogari iti aliniaza in fata cam doua mii de persoane toate asteptand sa isi verifice bagajul de mana ca sa pota ajunge in scaunul avionului
ca sa parcurg aceasta distanta mi a trebuit cam douazecisicinci de minute timp in care am cam butonat cu strajnicie telefonul nu ma intreb de ce iti trebuie atata timp pentru a parcurge o suta de metrii intortocheati ca un politist de frontiera sa iti spuna cu o voce raspicata stop iar o domnisoara draguta sa te intrebe daca nu cumva ti e sete si gatul tau ti se ususca
odata trecut de politistul maghiar plin de sine am ajuns in fata unei domnisoare ce mi a verificat pasaportul si biletul si mi a urat drum bun nu mare mi a fost mirarea cand m am indepartat de cabina ei de control ca dau peste alt rand alta coada oricum noi romanii avem parca in sange rabdarea aceea de a sta la coada in permanenta de ex ul regim
totul merge bine inaintam pas cu pas pana cand mi am dat seama ca oamenii din fata mea isi pun bagajele de mana obiectele personale metalice hainele si chiar si cureaua si bocanci in cutiute mici ce erau transportate pe o banda rulanta intr un aparat ce le verifica
asa am ajuns ca sa umblu descult prin aeroportul international unguresc trecand de verificarea metalica cu brio si incercand sa ma reechipez cat mai repede ca nu cumva sa plece avionul far de mine
cu geanta in spinare cureaua la locul ei si bocanci in picioare am luat o inspre poarta de imbarcare ajuns aici o domnisoara blonda mi a verificat biletul l a rupt eu ramanand cu o bucatica mica ratacita printre paginile pasaportului
am trecut de o usa glisanta m am ratacit pe niste scari si am ajuns intr un autobuz ce ne a condus pe toti pasagerii ce vroiam sa vada anglia spre avion
737 le bimotor cu turbojeturile plasate sub aripi astepta cumintel sosirea noastra am parasit autobuzul cu o oarecare emotie dar cu ceva curiozitate pasi facuti pe scara de metal ce duce in burta pasarii de metal i am facut cu ceva retineri
am fost indrumat spre scaun de un flacau britanic ce trage a scandinav duce a regatean insular
sincer primul zbor cu avionul statea in fata mea ma despartea de el doar cateva minute si sincer aveam in somac un nod mare
mai multe povesti despre zbor si despre cum am reactionat la primi pasi pe pamant britanic in zilele ce vor urma

Niciun comentariu: